Anunt de interes public privind prevenirea si cobaterea raspandirii si infectiei cu virusul SARS-CoViD-19
COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ - SOMCUTA MARE
N O T I F I C A R E
În conformitate cu prevederile Ordinului 313/26.02 2020, a Dispozitiei nr. 523/25.02 2020 a Secretarului de Stat, Dr. RAED ARAFAT - Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a Hotărârii de Guvern nr. 857/2011 republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 3 din 26 februarie 2020, cetățenii Orasului Somcuta Mare care se întorc din străinătate, vor proceda la respectarea următoarelor măsuri:
- Autoizolarea la domiciliu, împreună cu toți membrii familiei la adresa declarată la intrarea în țară, pe o perioadă de 14 zile de la sosirea în țară, fără a intra în contact cu alte persoane și respectarea strictă a regulilor stabilite de către personalul medical;
- La apariția unor simptome de boală sau schimbarea stării de sănătate, veți apela imediat serviciul unic pentru apeluri de urgenta 112 precum și Direcția de Sănătate Publică Maramureș, la numărul de telefon 0720503072 , al medicului epidemiolog de serviciu ;
- Aveți obligația de a răspunde la apelurile telefonice din partea personalului de specialitate stabilit din cadrul Direcției de Sănătate Publică Maramures, care monitorizează zilnic starea dumneavoastră de sănătate ;
- Pentru informații cu privire la prevenirea sau alte informații suplimentare referitoare la noul tip de infecție cu Coronavirus, COVID-19, puteți apela gratuit Telverde 0800800358, linia este pentru informare și nu este pentru urgențe ;
- Nerespectarea acestor obligații poate atrage aplicarea de sancțiuni contravenționale sau penale, după caz.
COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ Somcuta Mare, vă adresează rugămintea de a respecta aceste reguli în scopul protejării sănătății dumneavoastră și a celor din jur.
PRESEDINTE C.L.S.U. – Somcuta Mare,
BUDA GHEORGHE IOAN